Metaloglobus și-a încheiat parcursul în Cupa României, cu o remiză pe terenul divizionarei secunde CSM Slatina. Pentru echipa noastră, startul meciului a fost unul complicat, însă am reușit oricum să deschidem scorul, prin Damia Sabater.
Mijlocașul spaniol a expediat un șut excelent, de la marginea careului, și și-a trecut în cont primul gol din cadrul acestei competiții. Apoi, gazdele au întors rezultatul, însă până în pauză am egalat la doi, prin Stefan Visic.
În partea secundă, nu s-a mai întâmplat nimic care să modifice tabela de marcaj, deși pe teren au intrat frații Irimia, Bruno Carvalho sau Celaj.
Prima participare a lui Metaloglobus în grupele Cupei României se termină, astfel, fără calificare, însă ne putem mândri cu un punct scos în fața câștigătoarei en-titre, CFR Cluj.
Am terminat grupa A pe locul 5, cu două puncte, iar în weekend ne așteaptă meciul cu Oțelul Galați, din etapa a 27-a a Superligii. Așteptăm cu optimism această partidă, pentru că deși am remizat contra unei divizionare secunde, am reușit, totuși, să oprim seria de șapte înfrângeri consecutive în meciuri oficiale.
Sperăm să vină un nou rezultat pozitiv contra moldovenilor, care ne-au învins în tur cu 4-0. Hai, Metalo!
