Metaloglobus a remizat, în etapa a 7-a din Liga 2, 1-1 contra celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Deși este nou-promovată, formația care ne-a fost astăzi oaspete a demonstrat o calitate a jocului foarte bună în prima repriză.
Disciplina oaspeților noștri nu ne-a permis să ne creăm nicio situație reală de poartă, în primele 45 de minute. La Metaloglobus, au debutat încă din startul meciului doi dintre jucătorii pe care i-am adus sub formă de împrumut de la Farul, ca urmare a parteneriatului anunțat anterior. Este vorba despre Luca Banu și Andrei Oancea.
După ce la pauză a fost 0-1, ca urmare a reușitei lui Golda, Ianis Zicu a făcut câteva modificări tactice și l-a introdus și pe Jordan Gutierrez, iar schimbările sale s-au simțit în mod evident. Partea a doua a fost dominată net de echipa noastră, care a reușit să egaleze prin Ime Ndon, în minutul 67, după o acțiune impetuoasă a lui Andrei Oancea.
Același Oancea a avut ocazia să facă 2-1 imediat după egalare, dar a ratat. La fel a făcut și căpitanul Florin Purece, în situație de unu-la-unu cu portarul advers, în minutul 89. Totodată, în prelungirile partidei, echipa noastră a solicitat un penalty, însă arbitrul nu a acordat nimic,
1-1 și mergem mai departe, clasându-ne acum pe locul 12 în ierarhia Ligii 2. În etapa viitoare, ne deplasăm la Ștefănești, pentru a juca împotriva echipei care a pierdut astăzi, 1-2, la Timișoara, cu Poli.
Statisticile meciului Metaloglobus – CSM Olimpia Satu Mare:
- Posesie: 66% – 34%
- Șuturi: 9 – 7
- Șuturi pe poartă: 4 – 2
- Cornere: 5 – 2
