Metaloglobus a avut parte de un meci cu adevărat dramatic în turul 3 preliminar al Cupei României. Echipa noastră a jucat pe stadionul din Intrarea Vrabiei, contra celor de la Progresul Spartac, însă deznodământul nu a fost deloc unul pe placul lui Ianis Zicu sau al suporterilor lui Metalo.
Metaloglobus a început bine meciul, deschizând scorul prin Costin Lente, în minutul 7. După doar opt minute, bazdele au egalat prin puștiul de doar 18 ani, Darius Besca, cel care a marcat și în repriza a doua golul de 2-1, în ciuda începutului bun al formației noastre.
Dominarea lui Metaloglobus a continuat să fie una categorică, însă nu am reușit să ne creăm ocazii mari. Asta până în prelungirile partidei când, la ultima fază de joc, Darius Dumitrescu de la gazde a blocat cu mâna o lovitură de cap, chiar pe linia porții.
Arbitrul a dictat penalty și cartonaș roșu pentru jucătorul gazdelor, însă Florin Purece a ratat lovitura și șansa de a duce meciul în prelungiri. 2-1 și ieșim din competiția în a cărei fază a grupelor am jucat pentru prima dată în sezonul anterior.
Statisticile meciului au fost următoarele:
Posesie: 32% – 68%
Șuturi: 6 – 14
Șuturi pe poartă: 3 – 10
Cornere: 6 – 10
